România nu este străină de industria de eSports, unde sunt implicați mai mulți români.
România țintește să devină ”lider european” în industria de eSports
Începând din 2025, Jocurile Olimpice eSports vor deveni o competiție oficială. Prima ediție va fi găzduită de Arabia Saudită, în cadrul unui parteneriat de 12 ani cu Comitetul Internațional Olimpic.
România va participa în premieră la competiție și are ambiții mari în viitor. Adrian Socaciu, preşedintele Institutului Sportiv Român, a transmis că țara noastră își propune pe termen lung să devină un ”jucător” important în industrie.
”Realizarea Jocurilor Olimpice de eSports este echivalentă cu plasarea fenomenului sub umbrela sportului mondial. România poate să fie lider european în acest domeniu și decizia Comitetului Internațional Olimpic validează direcția certă de încadrare a fenomenului în cadrul forurilor globale care guvernează sportul.", a declarat Adrian Socaciu.
Premii de peste 700 de milioane de dolari în eSports
Industria eSports a crescut semnificativ, oferind premii de peste 700 de milioane de dolari în ultimii ani. Aproape 600 de milioane de oameni urmăresc acum evenimentele de eSports, atrăgând investiții masive din partea sponsorilor.
Dota 2, cu premii de peste 217 milioane de dolari în cinci ani, și Fortnite, cu 151 milioane de dolari, sunt lideri în acest domeniu. De la prima competiție de jocuri video din 1972, premiile au evoluat de la un simplu abonament la revista Rolling Stone la sume impresionante.