România a intrat într-o nouă eră, la scurt timp după EURO 2024.
Ovidiu Herea crede că România trebuie să mizeze pe antrenori români pentru a face performanță în viitorul apropiat
Edi Iordănescu a plecat, iar locul său a fost luat de Mircea Lucescu. Este al patrulea antrenor român consecutiv care vine pe banca naționalei, ceea ce demonstrează că FRF se concentrează exclusiv pe tehnicieni din țară.
Experimentul Christoph Daum, care a stat pe banca naționalei între 2016 și 2017, a eșuat lamentabil. El nu și-a îndeplinit obiectivul, calificarea la Campioatul Mondial 2018, astfel că a fost demis. Au urmat Cosmin Contra, Mirel Rădoi și Iordănescu Jr.
Chestionat despre acest subiect, Ovidiu Herea a transmis că antrenorii români sunt alegerea ideală pentru banca naționalei. Fostul internațional crede că doar astfel România poate produce rezultate la viitoarele EURO și Campionate Mondiale.
”Eu cred că România are antrenori foarte buni. Ar trebui să ne îndreptăm cu atenția spre ei. Au demonstrat că pot fi valoroși. Dacă nici la națională nu dai randament, unde mai dai?
Există o strategie pe care o au cei din Federație. E important ca alegerea să fie inspirată. Rezultatele contează. Între străini și români, prefer un antrenor român.”, a transmis Ovidiu Herea, in exclusivitate, pentru 1x2.ro.
Ovidiu Herea a lăudat numirea lui Mircea Lucescu la naționala României
Tot în cadrul emisiunii ”Dialogul săptămânii”, fostul rapidist a transmis s-a arătat încântat de ultima lovitură dată de Federația Română de Fotbal, care a reușit să îl aducă pe marele Mircea Lucescu la națională după 38 de ani.
”Cred că se merge pe varianta Mircea Lucescu. Este o lovitură de imagine. E ceva extraordinar!”, a spus Herea.