FCSB continuă să își întărească lotul cu jucători tineri, iar ultimul transfer al iernii, Andrei Gheorghiță (22 de ani), venit de la Poli Iași, confirmă această strategie.
FCSB, una dintre echipele cu cei mai mulți tineri în lot: 9 ”perle”
Deși clubul a criticat în trecut regula U21, roș-albaștrii au ajuns să fie una dintre echipele cu cei mai mulți tineri în lot, având acum nu mai puțin de 9 fotbaliști care se încadrează în această regulă.
Elias Charalambous are la dispoziție un lot capabil să alinieze o formulă de start cu 9 jucători sub 25 de ani, informează Gazeta Sporturilor.
Cel mai tânăr dintre aceștia este Andrei Dâncuș, un fundaș central de doar 16 ani, care a prins minute în amicalele din Antalya și ar putea debuta oficial până la finalul sezonului.
După venirea lui Andrei Gheorghiță, FCSB și-a completat contingentul de jucători eligibili pentru regula U21, după ce l-a transferat și pe Alexandru Stoian (17 ani) de la Farul Constanța.
În plus, din vară, se va alătura echipei și Ionuț Cercel (18 ani).

FCSB, cu 5 jucători sub 18 ani în lot
În prezent, FCSB are nu mai puțin de 5 jucători sub 18 ani în echipă.
Andrei Dâncuș (16 ani)
Alexandru Stoian (17 ani)
Mario Necșulescu (17 ani)
Denis Colibășanu (17 ani)
Vlad Toma (17 ani)
O posibilă echipă cu accent pe jucătorii sub 25 de ani la FCSB
Târnovanu (24 ani) – Pantea (21), Dâncuș (16), Ngezana (27), Radunovic (33) – Lixandru (23), Șut (25), Oct. Popescu (22) – Miculescu (22), Bîrligea (24), Toma (17) / Gheorghiță (22) / Musi (20)
Pe banca de rezerve, FCSB ar avea variante tinere și experimentate, precum: Udrea (23), Alhassan (25), Necșulescu (17), Colibășanu (17), Stoian (17), Ștefănescu (26) și Olaru (26).