Tensiunile au început să apară încă înaintea derby-ului dintre Dinamo și Rapid, programat duminică pe Arena Națională.
Andrei Nicolescu și Dan Șucu nu au căzut de acord asupra unei înțelegi pentru biletele la derby-ul Dinamo - Rapid
Discuțiile dintre cele două cluburi privind numărul de bilete alocate suporterilor rapidiști nu au ajuns la un consens, iar decizia finală a nemulțumit tabăra giuleșteană.
Conducerea clubului Dinamo a dorit să aplice principiul reciprocității pentru meciul de pe Arena Națională.
Propunerea ”câinilor roșii” a fost ca suporterii rapidiști să primească întreaga peluză, adică 8.600 de locuri, cu condiția ca și Rapid să permită același lucru în următorul derby, din partea a doua a sezonului.
Rapid ar fi trebuit să găzduiască acel meci tot pe Arena Națională, însă giuleștenii au refuzat această variantă, invocând capacitatea redusă a stadionului propriu.
”Nu am ajuns la un acord cu cei de la Rapid pentru reciprocitate. Îmi pare rău că nu s-a întâmplat asta.
Noi am dorit să le dăm pentru derby-ul de duminică de pe Arena Națională toată peluza, 8.600 de locuri, iar dânșii să-și asume că se întâmplă același lucru în play-off, să joace tot pe Arena Națională.
Cu o clauză de despăgubire de 150.000 de euro. Însă nu sunt de acord. Din ce am înțeles, domnul Șucu nu a fost de acord cu asta!”, a declarat Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, pentru Fanatik.
Decizia finală: doar 2.800 de bilete pentru rapidiști
În lipsa unui acord, Dinamo a fost nevoit să aplice Regulamentul de organizare a competițiilor, ceea ce înseamnă că suporterii echipei oaspete vor primi doar 5% din capacitatea stadionului.
Astfel, rapidiștii vor avea acces doar la 2.800 de locuri, situate la inelul 3 al Arenei Naționale.
”Cu foarte mare părere de rău, rapidiștii vor primi 2.800 de bilete la inelul 3 pe Arena Națională la meciul de duminică!”, a adăugat Andrei Nicolescu.