Dan Petrescu (56 ani) a fost un car de nervi după FC Argeș - CFR Cluj, scor 2-2 în Cupa României.
Dan Petrescu, despre zvonurile că va fi demis de Ioan Varga
La finalul remizei din Cupa României, Dan Petrescu a fost vizibil iritat și a dat vina pe Matija Bobenm, care a comis penalty-ul din care FC Argeș a egalat.
Mai mult, ”Bursucul” a vorbit despre situația de la CFR Cluj, acesta fiind criticat pentru rezultatele recente.
De asemenea, Dan Petrescu a comentat zvonurile cum că ar urma să fie demis de Ioan Varga, patronul ardelenilor, din cauza începutului de sezon sub așteptări.
”E normal să fie nemulțumit, dar în ultimele 14 meciuri avem doar două înfrângeri. Nu-i așa dramă cum se spune.
În 2017, când am ajuns prima dată la CFR am făcut egal cu Botoșani în primul meci și deja se spunea că mă dă afară. Nu mă mai miră nimic!
Știu că la CFR are ambiții, să nu uităm ce s-a cheltuit și ce s-a vândut. Suporterii au mereu dreptate, nu mai comentez.”, a declarat Dan Petrescu.
Situația celor de la CFR Cluj în sezonul 2023/2024
CFR Cluj are un început de sezon mult sub așteptările suporterilor. Echipa are doar 20 de puncte după 13 etape, dar cu toate acestea ocupă poziția 5, care le facilitează un loc în play-off.
Clujenii au reușit în acest sezon 5 victorii, 5 rezultate de egalitate, 3 înfrângeri, și au un golaveraj de 24 de goluri marcate și 18 goluri primite.
Mai mult, ardelenii au debutat cu ”stângul” în Cupa României, obținând doar un egal în prima etapă din grupele competiției împotriva unei echipe din Liga a 2-a, FC Argeș, scor 2-2.