Dinamo și FCSB se întâlnesc din nou, la doar 10 zile de la ultimul derby, în cadrul Cupei României.
Câte bilete au vândut cele două cluburi pentru derby-ul din Cupa României?
Dinamo și FCSB se întâlnesc de data aceasta în Cupa României, iar dacă acum 10 zile au fost peste 45.000 de suporteri pe Arena Națională, de data aceasta se anunță o asistență mult mai mică.
Cu doar câteva ore înaintea meciului, oficialii celor de la Dinamo anunță că suporterii ”câinilor roșii” au cumpărat în jur de 14.000 de bilete.
Cu toate acestea, Andrei Nicolescu este pozitiv și anunță că Dinamo și-a propus un obiectiv de 20.000 de fani prezenți la stadion.
În plus, acesta susține că este normal ca suporterii să nu fie la fel de interesați de meciul din cupă, cum au fost de cel din campionat.
”Până în acest moment, cred că suntem la un număr de 14-15.000 de bilete vândute. Avem un target de 20.000 pentru diseară. E ceva normal, nu mai este același interes.”, a declarat Andrei Nicolescu, pentru GSP.
De cealaltă parte, peluza celor de la FCSB se anunță pustie. Roș-albaștri nu au vândut nici măcar 1000 de bilete până în această dimineață.
Prețurile biletelor de la Dinamo - FCSB
Cele mai ieftine bilete pentru meciul din cupă pleacă de la 25 de lei, iar oficialii clubului Dinamo anunță că suporterii le pot achiziționa chiar și de la casele de bilete din jurul stadionului, până la ora meciului.
PCH: 30 RON (inel 1), 25 RON (inel 2 și 3)
Tribuna 2: 50 RON (inel 1), 40 RON (inel 2 și 3)
Tribuna 1: 90 RON (inel 2 și 3)
VIP Regular 2: 200 RON
VIP Regular 1: 250 RON
VIP experience: 390 RON