Tottenham o va găzdui pe AZ Alkmaar în etapa trei de Europa League.
Radu Drăgușin ar putea reveni în primul 11
Tottenham este una dintre puținele echipe cu maximul de puncte după primele două etape din Europa League, în urma victoriilor împotriva celor de la Qarabag (3-1) și Ferencvaros (2-1).
Radu Drăgușin a fost titular în prima etapă împotriva lui Qarabag, dar fundașul român a comis o gafă uriașă în mintul 8, rezultând într-un cartonaș roșu.
Totuși, ”Dragonului” a fost salvat de coechipierii lui care au reușit să câștige meciul în inferioritate numerică.
Acum, după ce Radu Drăgușin și-a servit suspendarea, și având în vedere poziția bună în care se afla clubul londonez, cei de la The Standard au anunțat că acesta ar putea juca din nou titular în meciul împotriva celor de la AZ Alkmaar.
Conform publicației engleze, meciul împotriva olandezilor din Europa League ar fi șansa perfectă pentru fundașul român să-și arate calitatea, iar pentru Ange Postecoglou, antrenorul lui Tottenham, să arate că are încredere în el într-o perioadă în care au apărut tot mai multe zvonuri despre viitorul fotbalistului.
Radu Drăgușin este cel mai valoros fotbalist român
Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, Radu Drăgușin este cotat la 25 de milioane de euro.
Fundașul de 1,91 metri a ajuns la Tottenham în iarna anului 2024, când a fost cumpărat de la Genoa pentru suma de 25 milioane de euro.
Cu toate acestea, internaționalul român a jucat doar de 13 ori pentru clubul londonez, iar având în vedere acest lucru, mai multe cluburi, precum Inter Milan sau Napoli, s-au interesat să-l transfere.