Raul Rusescu (36 ani) a oferit noi detalii despre transferul care ar putea sparge toate recordurile în România.
Cel mai bun fotbalist de la FCSB are o clauză de reziliere de ”doar” 15.000.000€
Raul Rusescu a vorbit despre fotbalistul celor de la FCSB, despre care este convins că va sparge recordul de cel mai scump jucător vândut vreodată de o echipă din România.
Este vorba despre atacantul roș-albaștrilor, Daniel Bîrligea, care a semnat cu FCSB chiar în această vară, după ce a fost cumpărat de la marea rivală, CFR Cluj, pentru suma de 2 milioane de euro.
”Are un sezon foarte bun, a reușit să marcheze și în Europa. E doar o chestiune de timp până când va pleca la o echipă dintr-un campionat mai puternic.
Este tânăr, iar clauza de 15 milioane de euro poate fi achitată, absolut. Dacă vrea să plece în Europa, trebuie să mențină acest nivel ridicat de performanță, nu este deloc ușor.
Constanța va fi cheia succesului său. Este foarte posibil să termine sezonul cu 25 de goluri, cred eu.”, a declarat Raul Rusescu, pentru gsp.ro.
Recordul este deținut de Dennis Man, pentru care Parma a plătit 11.000.000€
Faptul că Gigi Becali știe să-și vândă fotbaliști în Europa, pentru sume importante, nu mai este o surpriză.
În momentul de față, cel mai scump jucător vândut vreodată de o echipă din SuperLiga României este Dennis Man, care este aproape de un nou transfer la un gigant al Europei.
Astfel, este foarte posibil ca Daniel Bîrligea, care a impresionat pe toată lumea în acest sezon, reușind 12 goluri în 24 de meciuri în toate competițiile, să plece pe o sumă de transfer impresionantă.
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, atacantul FCSB-ului este cotat la două milioane de euro.