Ioan Varga (65 ani) pregătește o schimbare majoră de strategie la CFR Cluj.
Ioan Varga: ”O să schimb total strategia. Este o investiție importantă!”
Ioan Varga vrea să renunțe la achiziționarea de jucători experimentați, și, în schimb, să investească mai mult în propria academie.
Astfel, patronul ardelenilor a anunțat că primul pas a fost deja făcut.
Acesta a achiziționat un teren de 40 de hectare, unde plănuiește să construiască o bază de antrenamente modernă, care să includă 12 terenuri, sală de fitness, sală de mese, și camere de dormit.
”La anul încep construcțiile la academia. Am cumpărat un teren de 40 de hectare în Cluj, unde se va construi baza sportivă. Vor fi 12 terenuri de antrenament, va exista o sală de fitness, sală de mese și camere de dormit.
Schimb strategia total. Nu vreau să spun cât costă, dar este o investiție importantă. În primăvară vom 800 de copii acolo.”, a declarat Ioan Varga, potrivit prosport.ro.
Ioan Varga vrea să întărească echipa în mercato de iarnă
Cu toate acestea, Ioan Varga se gândește și la performanța echipei pe termen scurt, iar acesta a anunțat că plănuiește să aducă întăriri la CFR Cluj, chiar în mercato de iarnă.
Mai mult, patronul ardelenilor a anunțat că nici nu vrea să audă de locul doi, și că echipa, în vară, se va ”bate” la titlu.
”Bineînțeles că se vor face transferuri în iarnă. Vor veni jucători. În vară discutăm de titlu. Nu vreau să aud de locul doi. Pentru mine nu există locul doi.”, a declarat Ioan Varga, pentru sursa citată.
În acest moment, CFR Cluj este pe locul trei în SuperLiga României, cu 28 de puncte după primele 17 etape. Ardelenii sunt la două puncte distanță de liderii campionatului și marea rivală, ”U” Cluj.