Daniel Maldini (23 ani) a devenit al treilea membru din familia Maldini care joacă pentru naționala Italiei.
Daniel Maldini a debutat la naționala Italiei
Fotbalistul în vârstă de 23 de ani, Daniel Maldini, a intrat în minutul 74 în meciul din Liga Națiunilor dintre Italia și Israel, încheiat cu scorul de 4-1.
Momentul nu a însemnat doar prima selecție pentru jucător la naționala Italiei, ci și un moment istoric și o continuare a tradiției fotbalistice din familia Maldini.
Daniel Maldini duce mai departe moștenirea fotbalistică a tatălui, Paolo Maldini și pe cea a bunicului său, Cesare Maldini.
Conform presei din Italia, Daniel Maldini a făcut și câteva declarații după meci, în care jucătorul și-a exprimat recunoștința față de familia sa, care a fost prezentă la acest moment unic.
”Sunt fericit că au venit părinţii mei. A fost o emoţie puternică şi pozitivă. Voi discuta cu ei când ajung acasă.” a declarat Daniel Maldini.
Cifrele lui Daniel Maldini
Potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt, Daniel Maldini valorează 4,5 milioane de euro.
Daniel Maldini joacă pe postul de mijlocaș ofensiv în Serie A la AC Monza.
Fotbalistul are pentru Monza 18 apariții, 5 goluri și 2 pase decisive.