Lionel Messi (37 ani) mai are contract cu Inter Miami până pe 31 decembrie 2025, iar șansele ca starul argentinian să mai joace la altă echipă sunt mici.
Lionel Messi a anunțat că nu și-ar dori să fie antrenor după retragere
Lionel Messi a declarat recent că nu dorește să-și continue activitatea până la o vârstă foarte înaintată, având în vedere că a câștigat tot ce se putea în fotbal.
Astfel, argentinianul a fost întrebat dacă își dorește să devină antrenor după retragere, iar răspunsul acestuia a fost unul neașteptat.
Lionel Messi a explicat că șansele să devină antrenor sunt destul de mici, pentru că nu se vede genul de om potrivit pentru o astfel de poziție.
”Nu știu ce o să fac după ce mă retrag. Nu cred că mi-aș dori să fiu antrenor. Sunt genul de om căruia îi place să ia fiecare zi așa cum vine.
De aceea, deocamdată mă gândesc doar la prezent, meciuri, antrenamente și la a mă simți bine pe teren”, a declarat Lionel Messi, la podcastul 443.
Cât câștigă Lionel Messi la Inter Miami
Lionel Messi are un salariu fix de 12 milioane de dolari pe sezon, însă în acest sezon are un venit garantat 20,44 milioane de dolari, după ce Inter Miami a câștigat sezonul regulat din MLS.
Totuși, aceste cifre nu includ câștigurile de la sponsori.
În acest sezon, starul argentinian, cotat la 25 de milioane de euro, a reușit 22 de goluri și 13 pase decisive în 23 de partide jucate pentru Inter Miami.