Opt suporteri ai celor de la FCSB au fost arestați imediat după ce au trecut granița în Grecia.
Opt suporteri de la FCSB, arestați după ce au intrat în Grecia. Un judecător va oferi deznodământul final
Totul s-a petrecut înainte confruntării dintre PAOK și FCSB, care va avea loc joi, la ora 22:00, pe stadionul Toumba, în cadrul etapei secunde a Europa League.
Conform site-ului grecesc inpaok.com, miercuri seară, opt suporteri FCSB au fost arestați imediat după ce au intrat în Grecia, venind dinspre Bulgaria.
Aceștia călătoreau cu trei microbuze în direcția Salonic, însă în apropiere de Serres au fost opriți de forțele de ordine. În urma unui control, poliția a descoperit că aceștia aveau asupra lor obiecte interzise, precum un cuțit și un baston de poliție, considerate ilegale conform legislației grecești privind armele și drogurile.
Poliția locală a solicitat întăriri din orașele Serres și Salonic pentru a gestiona situația, iar cei opt suporteri au fost duși la Direcția de Poliție din Serres. Aceștia urmează să fie prezentați dimineața unui judecător, care va decide dacă vor fi eliberați sau expulzați din Grecia.
Contextul acestor măsuri stricte este legat de incidente violente care au avut loc în Salonic în ultimii ani. În 2020, un suporter bulgar a fost ucis în urma unui derby dintre PAOK și Aris, iar de atunci autoritățile elene au intensificat măsurile de securitate pentru a preveni astfel de tragedii.
Sursa foto: Gazeta Sporturilor

Inițial, FCSB a primit 1400 de bilete pentru meciul ”de foc” cu PAOK. Dar numărul a fost redus
Fanii FCSB care au reușit să obțină bilete pentru acest meci au plătit 27 de euro pentru fiecare tichet, la care s-au adăugat taxe suplimentare de 5 euro și alte obligații impuse de organizatori. Cu toate acestea, prezența galeriei FCSB va fi redusă semnificativ.
Inițial, suporterilor roș-albaștri le-au fost alocate 1.400 de bilete pentru această partidă. Cu toate acestea, restricțiile impuse de autoritățile elene privind prezența fanilor oaspeților la meciurile de fotbal, dar și alte detalii organizatorice, au redus semnificativ numărul celor care vor putea susține echipa română pe stadion.