Ianis Hagi (26 ani) a revenit la prima echipă a celor de la Rangers, în meciul pe care echipa sa l-a pierdut cu 1-2, pe terenul locului doi, Aberdeen.
Ianis Hagi a bifat a doua apariție pentru Rangers după revenirea de la echipa a doua
Rangers a disputat aseară meciul din etapa 10 din cadrul campionatului scoțian, pierzând cu scorul de 1-2 pe terenul echipei de pe locul 2, Aberdeen.
Ianis Hagi a revenit după o suspendare de două etape, după cartonașul roșu luat împotriva celor de la St. Johnstone, și a fost introdus pe teren în minutul 76, în locul lui Tom Lawrence, când echipa antrenată de Philippe Clement era condusă.
”Prințul” nu a reușit să aibă un impact asupra partidei pe care Rangers a pierdut-o, dar cu toate acestea, a primit o notă în apropierea mediei echipei (6,98) pentru prestația sa, mai exact 6,9.
Ianis Hagi a bifat aseară abia al doilea meci la Rangers din acest sezon, după ce acesta a fost izolat o perioadă la echipa a doua.
În urma meciului de aseară, Aberdeen a reușit să se distanțeze de Rangers, ajungând la egalitate de puncte cu liderii campionatului, Celtic Glasgow, cu 28 de puncte, în timp ce echipa ”Prințului” a rămas pe locul 3, cu doar 19 puncte.
Ce a scris presa din Scoția despre prestația lui Ianis Hagi
Presa din Scoția a comentat prestația internaționalului român, care a intrat pe finalul reprizei secunde, jucând aproximativ 15 minute.
Jurnaliștii de la rangersnews.uk au notat faptul că Ianis Hagi a avut inițiativă, însă nu a avut destul de mult timp la dispoziție pentru a face diferența.
”Ianis Hagi a încercat să impacteze partida cu Aberdeen, dar, din păcate, nu a avut destul de mult timp la dispoziție, nereușind să se întâlnească de prea multe ori cu mingea.
Hagi a avut o prestație de nota 5.”, a scris publicația scoțiană, rangersnews.uk.