OUT de la FCSB, după eșecul cu FC Botoșani!

Fotbalistul nu l-a convins pe patronul echipei.
1x2.ro
1x2.ro
5 November 2024

FCSB a pierdut restanța din etapa a patra a SuperLigii împotriva celor de la FC Botoșani, scor 0-1.

”Pictorul” lui Gigi Becali, OUT!

Fotbalistul celor de la FCSB a bifat abia a doua apariție în campionatul României din acest sezon, în meciul pe care roș-albaștrii l-au pierdut, cu scorul de 0-1, pe terenul lui FC Botoșani.

Este vorba despre mijlocașul transferat în această vară de la FC U Craiova, William Baeten, care, din cauza faptului că nu a avut o primă repriză bună împotriva moldovenilor, a fost înlocuit la pauză cu Marius Ștefănescu.

”Pictorul”, așa cum l-a numit Gigi Becali, pare tot mai aproape de o despărțire de FCSB, având în vedere că belgianul a fost înlocuit la pauză și în ultimul meci pe care l-a început ca titular, pe 30 octombrie în Cupa României, împotriva lui DInamo.

Evoluțiile belgianului din acest sezon nu l-au convins deloc pe boss-ul de la FCSB, acesta reușind doar un gol în toate cele 15 apariții din acest sezon.

Interesant este faptul că William Baeten a debutat cu ”dreptul” pentru roș-albaștri, reușind inițial să-l impresioneze pe patronul echipei când acesta a marcat golul calificării împotriva celor de la Maccabi Haifa, care a trimis echipa mai departe în preliminariile pentru UEFA Champions League.

{img} 

William Baeten, lăudat de fostul său antrenor

Fostul antrenor al celor de la FC U Craiova, Giovanni Constantino, l-a lăudat pe mijlocașul belgian, spunând că acesta are toate calitățile pentru a juca într-o ligă mai bună decât cea a României.

”William Baeten poate juca într-o ligă mai bună, nu doar la FCSB. Și-a arătat valoarea în cupele europene, are nevoie de încredere!

Din punctul meu de vedere, el dă cel mai bun randament în 4-3-3 ca inter. E cea mai bună poziție a lui. E bun și ca extremă dreapta. E disciplinat, e foarte inteligent, poate să construiască, e tehnic. E foarte periculos.”, a declarat Giovanni Constantino, pentru digisport.ro.