Mircea Lucescu a fost numit oficial noul selecționer al României.
Mircea Lucescu a ținut primul discurs în calitate de selecționer al României
”Il Luce” a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă organizate de Federația Română de Fotbal. Marele antrenor a oferit dezvăluiri de la negocierile cu Răzvan Burleanu, președintele FRF.
De asemenea, Mircea Lucescu a recunoscut că nu se aștepta să revină pe banca naționalei. Ba mai mult, acesta a încercat să îl convingă pe Edi Iordănescu să rămână selecționer, anunț total surprinzător.
”Am simțit nostalgia vremurilor în care am fost selecționer și am trăit momente extraordinare. Ieri am discutat timp de trei ore, dar recunosc că am plecat cu un handicap, lipsind din fotbalul românesc în ultimii ani.
Nu m-am așteptat să fiu invitat la echipa națională și am încercat să evit această posibilitate, dorind să ofer șansa antrenorilor tineri. Am încercat să-l conving pe Edi Iordănescu să rămână, dar, din câte știu, FRF nu a reușit să-l păstreze.
Am discutat și cu Gică Hagi, care a contribuit enorm la echipa națională și merita să fie propus ca selecționer. În lipsa altor soluții, am simțit că este datoria mea să mă întorc și să folosesc experiența acumulată în atâția ani.
Sunt un produs 100% al fotbalului românesc și am încredere în această generație de jucători, care a format un grup învingător.”, a declarat Mircea Lucescu.
Misiunea lui Mircea Lucescu de la echipa națională
Mircea Lucescu își propune să califice România la Campionatul Mondial din 2026, care va avea loc în America. Este posibil ca obiectivele din contract să includă și competiția Nations League, care ar putea contribui la drumul naționalei spre Mondial.
Acesta este al doilea mandat al lui Lucescu ca selecționer al naționalei, după ce a mai ocupat această funcție în 1986. Atunci, a condus echipa în 58 de meciuri și a reușit să califice România la EURO 1984.