Aaron Boupendza (28 ani) a ajuns la Rapid la jumătatea lunii trecute, dar încă nu se știe când va debuta pentru giuleșteni.
Rapid, victorie la FIFA. Aaron Boupendza este 100% jucătorul echipei din Giulești
Rapid a anunțat astăzi pe rețelele sociale că decizia de la FIFA privind legitimarea lui Aaron Boupendza a fost una favorabilă.
Concret, jucătorul gabonan a primit de la UEFA Cartea Verde, ceea ce reprezintă faptul că el aparține în totalitate Rapidului.
”Veste Excelentă! În această dimineață, am primit de la FIFA decizia favorabilă privind legitimarea lui Aaron Boupendza!”, a postat clubul din Giulești.
Totuși, contestația reprezentanților clubului egiptean Zamalek, va rămâne activă dacă ei vor continua să susțină că jucătorul a semnat cu ei.
În acest caz, Rapid riscă să fie obligată să plătească despăgubiri financiare.
Cu toate acestea, Aaron Boupendza nu poate evolua încă pentru giuleșteni. Motivul? El mai are nevoie de dreptul de muncă, iar avizul instituțiilor române întârzie și încă nu se știe cand va veni.
De asemenea, în aceeași situație se află și Clinton N'Jie, atacantul camerunez în vârstă de 31 de ani.
Situația critică de la Rapid din acest sezon
Giuleștenii au avut un start de sezon dezastruos, iar înregistrările celor 2 jucători i-ar putea ajuta să revină în lupta pentru play-off.
Rapid ocupă locul 12 în Superligă, cu doar 13 puncte după primele 12 etape.
De asemenea, giuleștenii au reușit doar 2 victorii în acest sezon, ambele cu scorul de 2-1, împotriva celor de la Poli Iași și Unirea Slobozia.