România caută în continuare selecționer, după ce Edi Iordănescu a decis să își termine mandatul.
Gică Hagi a explicat, la conferința de presă, de ce a refuzat, de fapt, naționala României: Farul Constanța, prioritatea sa #1
Gică Hagi a fost în centrul atenției, mai ales după ce Răzvan Burleanu&co au transmis că reprezintă prioritatea echipei naționale. Cu toate acestea, chiar dacă s-a aflat în pole-position, ”Regele” a refuzat.
Decizia a surprins România, iar discuțiile pe tema acestui subiect au fost la ordinea zilei. Au fost împărtășite opinii, iar, deranjat de acest lucru, Gică Hagi a decis să rupă tăcerea. A făcut-o în stilul caracteristic, în cadrul unui dicurs-manifest.
După primul succes al celor de la Farul Constanța, Hagi a explicat motivul din spatele refuzului său. Decizia are legătură cu echipa sa, unde este patron și antrenor. ”Regele” consideră că încă are de muncit pentru a transforma gruparea de la Ovidiu într-o forță a fotbalului românesc.
Declarația completă a lui Gică Hagi
”Pentru a fi competitivi la nivel european, este esențial să investim în infrastructură și în dezvoltarea tehnică. Succesul vine de la jucători, iar eu am contribuit prin analize și recomandări.
Investiția este cheia performanței, așa cum am văzut la Europene. Am fost mândru să văd echipa în Germania și unitatea adusă de suporterii români. România s-a unit prin realizările lor și a câștigat respectul nostru.
Am rămas aici pentru a finaliza proiectul și a-l transforma într-un proiect matur. Când va fi complet, mă voi retrage. Farul are un patrimoniu mare și este singura societate din România fără datorii. Cu stadionul în construcție, veți vedea rezultatele muncii noastre. Este crucial să avem un buget solid pentru a continua dezvoltarea.”, a transmis Gică Hagi.