Dinamo a terminat jumătatea sezonului regulat pe locul 2 în SuperLiga României.
Dinamo e încheiat turul sezonului regulat pe locul 2, iar Marius Niculae vrea să își vadă echipa de suflet în Europa
Dinamo a impresionat în acest sezon, iar Marius Niculae (43 ani) se numără printre foștii mari jucători care au recunoscut că nu se așteptau la această performanță.
Acum, ”Săgeată” visează cu ochii deschiși. El crede că Dinamo poate termina pe podium în SuperLigă și poate obține biletele pentru cupele europene.
Ultima participare a ”câinilor” în Europa a fost în sezonul 2017/2018, în turul trei preliminar Europa League. Au întâlnit-o atunci pe Athletic Bilbao, în fața căreia au cedat cu scorul de 1-4 la general.
”Nu mă gândeam vreodată la începutul campionatului că Dinamo o să fie pe locul 2 la sfârșitul turului regulat.
E o surpriză plăcută Dinamo, deși m-au dezamăgit foarte tare meciurile cu FCSB.
Sper, așa cum au și anunțat, să facă acele transferuri de care au nevoie și să își consolideze această poziție.
Clar, Dinamo nu este o pretendentă la titlu în acest sezon, dar cu siguranță e o pretendentă la play-off și la cupele europene.”, a declarat Marius Niculae.
Dinamo își propune să iasă din insolvență până la mijlocul anului 2025
Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a oferit recent noi detalii pentru suporterii echipei cu privire la ieșirea din insolvență.
Oficialul ”câinilor” a transmis că, dacă totul decurge conform planului, clubul ar putea ieși din insolvență în prima jumătate a anului 2025.
Totuși, a mai precizat și că, deși se fac progrese, procesul depinde în mare măsură de termenele și deciziile instanței.
”Ne dorim să finalizăm procedurile până în iunie 2025, însă nu totul depinde de noi. Suntem la mâna instanțelor și a căilor de atac!”, a explicat Andrei Nicolescu pentru Fanatik.