Louis Munteanu (22 ani) a avut o reacție nervoasă după ce a fost schimbat de Dan Petrescu (56 ani) în minutul 90+4 al meciului Petrolul Ploiești - CFR Cluj, scor 0-0.
Ioan Varga a anunțat că Louis Munteanu nu va scăpa nepedepsit pentru gesturile sale
Louis Munteanu, introdus la începutul reprizei a doua, a fost schimbat de Dan Petrescu cu 40 de secunde înainte de finalul meciului Petrolul Ploiești - CFR Cluj, scor 0-0
Atacantul român în vârstă de 22 de ani nu a fost deloc de acord cu decizia antrenorul său și a reacționat nervos, refuzând să dea mâna cu ”Bursucul” când a părăsit terenul.
La câteva zile după acest incident, Ioan Varga, patronul CFR-ului a anunțat că Louis Munteanu nu va scăpa nepedepsit pentru comportamentul său.
De asemenea, acesta a declarat că nici Dan Petrescu nu a acționat corect atunci când a decis să-l schimbe pe atacant.
”Sincer, am rămas şocat. În primul rând este vinovat Louis Munteanu, are o vârstă și trebuie să aibă respect.
Fără respect nu putem să construim nimic. Ca jucător nu ai voie să ai asemenea gesturi faţă de antrenor.
Este ultima oară când mai tolerăm așa ceva. Vom vedea dacă sunt prevăzute amenzi pentru asta în regulamentul intern și vom lua o decizie în acest sens.
Louis Munteanu nu va scăpa nepedepsit. I-au luat minţile sumele astea de 5, 7 milioane. Știm că are valoare, dar trebuie să demonstreze pe teren, prin goluri.”, a declarat Ioan Varga, pentru Fanatik.
Ioan Varge, despre decizia lui Dan Petrescu
Patronul lui CFR Cluj a recunoscut totuși că o parte din vină o are și Dan Petrescu, declarând că și ”Bursucul” a greșit că l-a scos pe Louis Munteanu, având în vedere că acesta avea un meci bun și este cea mai mare investiție a clubului din Gruia.
”Nu am înțeles. Nu ai cum cu 40 de secunde înainte de finalul meciului să scoți cel mai bun jucător de pe teren.
Dan Petrescu a fost neinspirat. Nu avem voie să ne batem joc de o investiție atât de mare, de mai mult de 5 milioane de euro, probabil cea mai mare investiţie într-un fotbalist în România.
Totuși, subliniez că Dan Petrescu este antrenorul echipei și are ultimul cuvânt. Dar am fost supărat, am fost chiar dezamăgit.
Avem un antrenor mare și jucători valoroși, trebuie să găsim armonie, trebuie să găsim goluri care să ne aducă rezultate, echipa este în criză.”, a declarat patronul CFR-ului, la Fanatik.