Dinamo trece printr-o perioadă foarte bună și se luptă pentru play-off în acest sezon.
Andrei Nicolescu a spus cum jucătorii de la Dinamo a început să dea randament: primul exemplu, al lui Cătălin Cîrjan
Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a vorbit deschis despre cum în noul sezon jucătorii clubului au avut performanțe de lăudat.
Exemplul oferit a fost cel al lui Cătălin Cîrjan (21 ani), jucător adus în vară de la rivala Rapid și care acum este unul dintre oamenii de bază ai formației din Ștefan cel Mare.
Motivul pentru care acesta a început să fie unul dintre ”motoarele” lui Dinamo este faptul că a primit susținere totală, iar sentimentul de la echipă este unul familiar.
”Am încercat să tratăm toți jucătorii foarte aproape de noi. Vrem să-i facem să se simtă ca în a doua familie.
Apropierea asta foarte personală pe lângă noi, ce face tot staff-ul pentru ei sunt factori importanți.
Cred că aceasta este cheia. Sunt foarte importanți pentru dezvoltarea lor. Îi va ajuta să fie și mai buni.
Cătălin va avea parte de evoluții și mai bune.”, a declarat Andrei Nicolescu pentru Digi Sport.
Salariul pe care îl are Cătălin Cîrjan la Dinamo
Recent, Cătălin Cîrjan a decis să pună capăt zvonurilor legate de salariul său, clarificând public situația financiară.
După transferul său la echipa din Ștefan cel Mare, au circulat speculații că mijlocașul ar câștiga o sumă impresionantă pentru SuperLiga, de aproximativ 15.000 de euro pe lună.
Însă Cîrjan a dorit să lămurească lucrurile și să își exprime punctul de vedere referitor la remunerația sa, care ar ajunge la 7.000 euro lunar.
”Nu este adevărat că am 15.000 de euro pe lună. Suma nu este atât de mare, este chiar mai mică de jumătate din această valoare!”, a declarat Cătălin Cîrjan pentru Fanatik.