Ana Maria Bărbosu a trecut printr-o perioadă agitată, după participarea la Jocurile Olimpice.
Ana Maria Bărbosu va primi 90.000 de euro pentru medalia de bronz obținută la TAS. La această sumă se adaugă și o mașină Hyundai Ioniq 5
Tânăra sportivă a avut câștig de cauză la TAS, astfel că a încheiat aventura de la Paris cu medalia de bronz. Ana Bărbosu va fi onorată pe esplanada Casei Olimpice din București cu premiul său, obținut atât în sală, dar și în sala de judecată.
Gimnasta de 18 ani va beneficia de o recompensă substanțială ca urmare a performanței sale deosebite la Jocurile Olimpice. COSR a decis să acorde 60.000 de euro fiecărui medaliat român cu bronz la Paris.
Dar asta nu e tot! CSA Steaua a anunțat prin vocea Simonei Gherman, managera secţiei de gimnastică, că îi va oferi Anei Bărbosu o sumă suplimentară de 30.000 de euro. Astfel, în total, Ana Bărbosu va primi 90.000 de euro pentru locul al treilea obținut la proba de sol.
Pe lângă acești bani, tânăra sportivă va primi și o mașină Hyundai Ioniq 5, în valoare de 50.000 de euro, din partea fundației lui Ion Țiriac, cel mai bogat român, cu o avere estimată la 2,1 miliarde de dolari.
Cazul ”Ana Maria Bărbosu”
Ana Maria Bărbosu a fost inițial clasată pe locul trei în finala de sol de la Jocurile Olimpice, cu un scor de 13,700. Totuși, după contestația depusă de echipa SUA, imediat după prestația lui Jordan Chiles, Bărbosu a fost retrogradată pe locul patru.
Contestația a condus la creșterea notei lui Chiles de la 13,666 la 13,766, ceea ce i-a permis să urce pe locul trei, depășind-o pe Bărbosu. Cu toate acestea, contestația a fost considerată tardivă și a fost respinsă de Tribunalul de Arbitraj Sportiv.
Astfel, Ana Bărbosu a revenit pe locul trei și a păstrat medalia de bronz.