US Open 2024 se desfășoară în această perioadă, iar România își pune toate speranțele în Gabriela Ruse.
Gabriela Ruse a primit un premiu de 125.000 de euro, după succesul din primul tur de la US Open 2024
Jucătoare română de 26 de ani a reușit o victorie impresionantă în runda inaugurală a US Open, învingând-o pe Julia Grabher cu scorul de 6-2, 6-4. Meciul a durat o oră și 12 minute, iar Ruse a demonstrat o formă excelentă pe terenul de tenis.
Prin această victorie, Gabriela Ruse și-a asigurat nu doar un loc în turul doi, ci și un premiu de 140.000 de dolari (125.000 de euro), precum și 70 de puncte în clasamentul WTA.
Dacă va reuși să ajungă în turul trei, Gabriela Ruse va câștiga 215.000 de dolari (192.000 de euro) și 130 de puncte WTA.
Gabriela Ruse va avea un ”meci de foc” în turul doi la US Open 2024
În turul doi, Gabriela Ruse va avea o provocare mare, întâlnind-o pe Barbora Krejcikova, locul 8 WTA, din Cehia. Krejcikova a câștigat în primul tur împotriva spaniolei Marina Bassols, cu 7-6 (3), 6-2.
Meciul dintre Ruse și Krejcikova promite a fi unul captivant, iar fanii sunt nerăbdători să vadă cum se va descurca jucătoarea română în fața unei adversare de top.