Novak Djokovic a cucerit medalia de aur la Paris, la Jocurile Olimpice din 2024.
Novak Djokovic vrea să joace și la Jocurile Olimpice din 2028, unde țintește o nouă medalie de aur
Chiar dacă și-a văzut visul cu ochii, ”Nole” nu are de gând să se oprească. Ajuns la 37 de ani, acesta are deja planul făcut pentru următorii patru ani, lucru care a șocat lumea sportului.
Concret, Djokovic nu se mulțumește cu o medalie de aur și vrea să lupte pentru încă una. Acest lucru se poate întâmpla în 2028, la Los Angeles, la Jocurile Olimpice. Anunțul l-a făcut în cadrul unui interviu.
"Mi-ar plăcea să joc la Los Angeles 2028. Am câștigat toate turneele mari, dar încă iubesc acest sport. Îmi place să concurez, să mă antrenez zilnic, să mă perfecționez și să am grijă de corpul meu. Tenisul înseamnă mult pentru mine și fac tot ce pot să dau ceva înapoi acestui sport.", a anunțat Novak Djokovic.
Novak Djokovic, unul dintre cei mai mari jucători de tenis din lume. Cariera sa uriașă:
Australian Open: 10 titluri
(2008, 2011, 2012, 2013, 2015, 2016, 2019, 2020, 2021, 2023)
Roland Garros: 3 titluri
(2016, 2021, 2023)
Wimbledon: 7 titluri
(2011, 2014, 2015, 2018, 2019, 2021, 2022)
US Open: 4 titluri
(2011, 2015, 2018, 2023)