Șocul zilei de la US Open 2024 l-a avut protagonist pe Carlos Alcaraz.
Carlos Alcaraz a fost eliminat de la US Open 2024 încă din turul al doilea. Rezultatul este șocant!
Locul 3 mondial și unul dintre favoriții turneului de la US Open a fost eliminat surprinzător în turul 2 de olandezul Botic van de Zandschulp, clasat pe locul 74 ATP. Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-6, 5-7, 4-6, în favoarea sportivului din Olanda.
Pentru Carlos Alcaraz, semifinalist la ediția precedentă și câștigător al US Open în 2022, această eliminare este una șocantă.
Înaintea meciului, toți specialiștii îl vedeau favorit clar, cotele la casele de pariuri fiind extrem de dezechilibrate: Botic avea șanse foarte mici, cu cote între 17 și 18 la victorie, în timp ce Alcaraz era cotat la doar 1.02.
Carlos Alcaraz a pierdut ”fulger” primul set, în al doilea nu a știu ce l-a lovit, iar în decisiv a fost eliminat
Primul set a fost unul neașteptat de rapid și dominat clar de olandez. Van de Zandschulp a câștigat setul cu 6-1, în doar 30 de minute, fără ca Alcaraz să reușească vreun punct câștigător. Spaniolul a comis 8 erori neforțate, ceea ce a facilitat succesul rapid al adversarului său.
În setul al doilea, Alcaraz a încercat să revină, ducând scorul la 5-5, dar un break decisiv obținut de Van de Zandschulp a făcut diferența, setul încheindu-se 7-5 în favoarea olandezului.
Setul trei a fost din nou echilibrat, dar Van de Zandschulp a reușit încă un break crucial, câștigând cu 6-4 și obținând astfel o victorie de răsunet. În turul următor, Botic van de Zandschulp îl va întâlni pe britanicul Jack Draper, locul 25 ATP.